Lumea fără niciun Dumnezeu la Palilula

Săptămâna artistică a început într-un mare fel la Cluj-Napoca! Ieri a avut loc premiera lui Undeva la Palilula, a lui Silviu Purcărete, la care am participat îmbiată de Mihai, colegul meu de liceu care a lucrat la film. Am mers pe mâna specialistului, de curioasă, ca de obicei, pentru că mi s-a părut interesant statement-ul regizoral al lui Purcărete, care scria la un moment dat că doar „povestea este cea care contează”. Pentru un seducător de povești cum mă consider, asta a fost picătura necesară și-am purces. Așadar, luni, la nici 5 minute după ora 20, mi s-a deschis, în premieră, Palilula, pe sec, fără muzică, precum Pandora, direct de pe scena Teatrului Maghiar din Cluj.

Inițial, m-am gândit să-mi mușc degetele înainte să scriu, dar niciodată n-am făcut așa ceva, așa că nici n-o să încep acum. Așadar, pentru că m-am pornit pentru poveste, m-am cam enervat că nu am găsit-o!  Tema mi s-a părut prea comună. Sincer, comunismul românesc e tot comunism începând cu defilările și cuvântările și secretarii de partid și preocuparea obsedantă pentru natalitate, chiar dacă e  îmbibat naturalist cu ironie și absurd, fie el și-n Palilula! Iar încăpățânarea regizorilor români de a povesti și repovesti o perioadă absolut nefericită doar pentru că e „exotică” și posibil aducătoare de premii peste hotare mă întristează în cel mai bun caz!  50 de ani de comunism nu se vindecă rememorându-i în alții 25 în secvențe purulente cu iz de nepăsare neghioabă, obișnuință dobândită cu paharul și curvăsărie. Nici prin persiflarea nostalgică a cocinilor personale din Cucuieții din deal sau din Palilula. Nici măcar prin mixarea coșmarurilor naturalisto-dramatice pe peliculă. Dar ce știu eu?!

Poate că Lumea fără Dumnezeu merită să fie povestită într-o serie de imagini foarte bine legate între ele, în niște cadre care se descurcă lejer, fără actori, în lumini a căror lipsă corespund perfect nimicului din viețile fiecăruia într-un nefericit moment. Poate că obsesiile se pot digera mai bine dacă-s diluate de un sistem totalitar și trecute printr-o perdea de fum capitalist pe marele ecran. Probabil. Dar metaforele și simbolurile legate bine-ntre ele nu mă ajută cu nimic dacă nu dublează un fir roșu legitim. Or aici, eu nu l-am detectat și-mi pare tare rău pentru asta! Am dedus doar că absurda și gratuita Palilulă a făcut cale-ntoarsă de pe marile ecrane și s-a aciuat în felurite nuanțe în mințile regizorilor români sub forma unui curent cinematografic nou, tradus într-o râvnă nesfârșită de recunoaștere internațională grație celei mai strălucitoare dintre tinichelele noastre: comunismul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s