Adevărat Antract!

Întotdeauna am gândit că e bine să ai umor. Fin, de calitate, aproape imperceptibil, dar pe a cărui lipsă o resimți. Pentru un artist, umorul e o calitate care face diferența între chibiți –  vorba unor cunoscuți de-ai mei – și creatori. Sau între ageamii și profesioniști, dacă poftiți.

Ieri am avut bucuria și onoarea de a participa la vernisajul unei expoziții de fotografie absolut speciale – „Antract”.  Artevenimentul fotografic a fost creat de o mână de maeștri: Szabo Tamás, Dorel Găină (G+G), Crina Prida și Tomi Tothpal și a fost plăcut, proaspăt, plin de semnificații în simplitatea lui.

Image

Cum vă spuneam, aseară, cu o precizie de ceas elvețian, la ora 18 și 18 minute, s-a vernisat începutul acestei povești pornită din iubirea dintre pasiune și curiozitate, asezonată fotografic cu puțină sare și piper din umbre, unghiuri, culori, lumini, umor și stropită cu puțin vin roșu la târgul de anul trecut de la Negreni.

Fiecare fotograf și-a continuat povestirea cu câte 10 lucrări expuse –  rezultatul unei simbioze artistice între eul creativ, viziune, manechinele Dolly, Olga, Rochelle – cumpărate anul trecut cu „un zero mai puțin decât ceruse inițial vânzătorul” de la târgul de vechituri, modele Moni Ilies, Natasa Prodaniuc, Lore Loree și ceilalți artiști. Povestea ne-a cuprins, apoi, încet, plăcut și aproape imperceptibil, pe toți, pe toate personajele prezente la vernisaj incluse în peisaj. Eu am luat-o personal și mi-am găsit o poveste favorită într-o fotografie 3 în 1, care am simțit că mi-a răspuns cu un umor nebănuit de fin, voluntar, cu care a încercat și autorul să mă deprindă de-a lungul timpului, unor colici fotografice demult stârnite; mi s-a explicat atât diferența dintre fotografiile alb-negru și cele color, cât și viziunea fotografului despre fotografia de presă și fotografia ca document artistic. Toate povestite în ramă, în format 20 x 30 (să fiu corectată dacă greșesc).🙂

M-a surprins în mod plăcut realmente, pentru că am simțit pe pielea mea actul artistic, cu povestea de început, continuarea declanșată de blițuri și fotografi și fotografii și copii blonzi care îngenuncheau a la Slash pe marmura holului Bibliotecii „Octavian Goga”, spre deliciul publicului și sfiala mixată cu oroare a mamei, în timpul recitalului Pianette (Aminda & Roje – oare de ce n-au site?), cu ritualul de recunoaștere al castei fotografilor: o poză se răsplătește întotdeauna cu o poză, cu introducerea noastră în lumea contrastului dintre lumină și întuneric declanșată cu o privire și o apăsare de buton. Jos pălăria pentru gânditorii evenimentului și pentru producătorii lui, atât pentru firul epic al povestirii cât și pentru simplitatea complexă atât de plină de semnificații pe care e ideal s-o aibă un produs artistic. S-o spun pe aia dreaptă, nici nu mă așteptam la ceva mai prejos!

De asta vă îndemn să continuați și voi povestea fiecare în felul vostru, începând – dacă doriți –  prin savurarea expoziției care stă pe simezele de la biblioteca județeană.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s