Poveștile-s aici.

Poveștile nu există doar în cărți, poveștile există în realitate. Oriunde. Și, chiar și când nu vrei să le găsești, ele te trag de mânecă, sfios. Așa mi s-a întâmplat la inaugurarea Cluj Arena. O poveste de vreo 40 de ani, croită de doi oameni, m-a oprit în fața stadionului. Un el cărunt sub pălărie, dar chipeș încă, la vestă bleumarin peste cămașa în carouri, alături de ea, cu părul până la umeri, poșetă cochetă neagră, rochie cu trandafiri sub un blezer asortat cu el. Au venit să vadă arena din afară.

S-au oprit în fața porților, admirativ, și au privit înăuntru, ca într-un cufăr cu amintiri pe care te gândești dacă să-l răscolești. Prudenți, n-au intrat. Și-au spus ceva inteligibil doar pentru ei, au zâmbit mulțumiți și-au dat mâna și au părăsit arena, ca doi buni coechipieri de viață, înțelegând că viața încă se trăiește, nu se rememorează.

Update trist: de azi renunț la fotbal… în toate formele lui și la tot ce înseamnă el. Și la loviturile de la 11 metri trimise uneori, de aici, de pe blog. Și la Real Madrid. Și la veșnica rivalitate. Și la meciuri. Și la ceva din mine…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s