Un țircus* involuat.

*Încep prin a-mi cere scuze de la circari, oameni care se chinuie la propriu, pentru a ne scoate nouă niște zâmbete. Îmi cer iertare de la organizatorii de circuri, pentru că ei chiar depun energie și suflet pentru clipele de magie și surpriză pe care ni le pregătesc. Iertare, rogu-vă, dar n-am găsit cuvânt mai bun în titlu, care să rezume grosolănia din week-end de la Cluj. 

S-a dorit împăcarea unei beri recent plecate din Cluj cu papilele gustative ale ardelenilor care stau pe malurile Someșului Mic. Și, pentru asta, a fost gândit un Evolution Tour – Involution, dacă mă întrebați pe mine. De ce? Pentru că deși par ardeleni în cuget și-n simțiri, clujenii nu-s proști!🙂 S-au bucurat, firește, precum copiii de vata pe băț dată gratis, de trupele care au venit să-i încânte fără să dea un leu, însă dacă am văzut 100 oameni cu bere din aceea  în pahare, a fost mult. Apoi, ceea ce marea, extraordinara și ravisanta conducere a fabricii plecate nu știe e că, pe aici, pe la Cluj, nimeni nu se vinde. Nici măcar pe-un Iris. Ce nu mai știe aceeași spendidă fabrică e că oamenii sunt liberi per se, deci țarcurile, deși frumos amenajate cu oțel ca de bâlci, nu prea plac. Mai ales la Cluj.

Personal am admirat droaia de aparate și producția evenimentului în sine, însă găsesc că era mai potrivită pentru un concert real, nu unul cu miză de împăcare și aia nereușită.🙂 Pe de altă parte, găsesc admirabile, totuși, încăpățânarea oamenilor de a pupa unde-au scuipat, precum și fantastica poziționare a buzilor lângă biserică. Felicitări!

Dacă e să ne întoarcem la bere, totuși, că ea s-a vrut regina week-end-ului la Cluj, am savurat și eu. Dar bere adevărată. Adică de-asta🙂

Nu e reclamă, e plăcere!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s