De-a lungul vieții, în prepotența mea fotbalistică, ușor seducătoare și obraznică, am dat la o parte adevăratele tratamente pentru suflet. După mine, orice, dar absolut orice problemă își găsea rezolvare după 90 de minute de meci. Zici că și neuronii își așezau mai frumos axonii în funcție de schemele de joc. Și de Casillas, da, da. 
De vreo câtva timp și mai pregnant parcă de când sunt la cura de „defotbalizare”, îl ascult pe tânărul Morrison. Recunosc cu mâna pe inimă c-am rezonat cu toate perioadele regăsibile în cântecele lui. Și nu doar pentru că e șarmant și-are ochi albaștri și că-mi trebuia rezervă pentru Casillas. 
)
Îl ascult cu poftă, ori cu încăpățânare, pe alocuri. Cam ca aici. Pentru că mă simt datoare s-ascult măcar un Morrison pe viață.
