Am zis cândva, la începutul acestui an, că 2011 va fi anul marilor schimbări. Pozitive.
Și așa a și fost. Am driblat părțile grele și-am regândit schema de joc. Până prin vară, când, am decis să renunț la fotbal. Și la Marca mea care-mi făcea diminețile mai frumoase. Și la Real. Știți povestea. 
Dar vreau să vă anunț că „defotbalizarea” merge anevoios și are un gust dulce-amărui. Pe de o parte încă nu am reușit să șterg feed-urile cu/despre fotbal, dar, pe de altă parte am ajuns la performanța de a citi doar titlurile nu și materialele integrale, ceea ce e un plus de care-s foarte mândră. La fel, deși nimeni nu mă crede, îmi sunt necunoscute clasamentele, nu mai știu care cu care, cine, ce, când, de ce-urile și asta chiar dacă ironia „defotbalizării” mele face ca Real Madrid să fie acum pe primul loc.
Ultimul meci la care m-am uitat cum trebuie a fost El Clásico, din vară. De atunci, când aflu întâmplător că este vreun meci, urmăresc insistent emisiuni culinare, despre modă și/sau îmi înnebunesc vecinii cu VH1. (Ca un mic inside, să știți, fetelor, că ultima fitză în materie de fashion e manichiura cu foiță de aur și bronzatul fără solar, doar cu spray.) Pe aceeași linie, prin simplă deducție, aflați că nu mă mai exteriorizez ca un birjar – pentru că, nu-i așa? nu mai există rivalități fotbalistice, doar pace-n lume – și am început să citesc și mai multe manuale despre cum să ne purtăm mai bine, noi, doamnele. De asemenea, îmi dau silința să rămân impasibilă când aud, întâmplător, tot soiul de declarații ca asta a lui nea Piți, de după amicalul cu Grecia, la care nu m-am uitat , dar de la care am aflat că:
am jucat perfect cu toți acești băieți, care a fost momente grele pentru ele…
Observ bucuroasă ca un copil diabetic pofticios-mort după ciocolată cum trece viața fără fotbal, dar știu că trebuie descoperită și perspectiva hobby-urilor feminine, atât de necunoscută mie. Și nu, nu m-am apucat să cos goblenuri. Încă
